Profesor Univ. Dr. Gheorghe Sarău: „Predarea în limba rromani e ca o formă de legitimare a acestui popor ”
Profesorul univ. dr. Gheorghe Sarău a avut și are o contribuţie fără egal în dezvoltarea învăţământului de limbă romani din ţara noastră la toate nivelurile, publicând mai multe dicţionare, manuale, ghiduri de conversaţie și culegeri de texte utilizate în învăţământul primar și secundar și în cel universitar. Una dintre multele sale cărți se numește chiar „O viață dedicată limbii rromani” și este scrisă împreună cu Delia Grigore și Marcel Courthiade.
Profesorul Sarău provine dintr-o familie modestă de agricultori de la țară din Segarcea Vale, pentru copiii cărora educația a fost rampa de lansare în lume. Micul Gheorghe făcea naveta la școala din Olteanca, Teleorman și îi placea mult cartea.
Pasiunea pentru limbi străine a început de mic copil, când „prindea din zbor” din cunoștințele de limbă franceză și rusă pe care le căpătau verișoarele primare mai mari în școală. Asculta deseori muzică bulgărească, pentru că satul era foarte aproape de granița cu Bulgaria, iar radioul mai transmitea din programele vecinilor și așa a devenit sensibil la sonoritatea limbii bulgare. Parcursul școlar a trecut prin studiul chimiei la un liceu aproape de satul natal, după care a urmat ceea ce își dorea cel mai mult – Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, în perioada 1979-1983, secțiile de limba și literatura rusă – limba și literatura maghiară. Dar aceste două limbi erau doar baza, pentru că viitorul poliglot frecventa și cursuri facultative de limbă turcă, spaniolă și bulgară. Printre toate acestea avea să își găsească loc și limba rromani, chiar la finalul facultății. În ultima lună de facultate (iunie 1983), Gheorghe Sarău începe să învețe limba rromani și să se intereseze pe larg de acest domeniu. „Eram contrariat că în enciclopediile lingvistice, nu prea se vorbea despre rromi, și mi se părea nedrept, fiindcă e totuși vorba despre limba unui popor. Pentru mine a fost un hobby să studiez limba rromani, nu am avut rromi prin familie sau prieteni. Primul contact a fost la Turnu Măgurele, când eram elev de liceu. Înainte de revoluție, am predat limba rusă ca profesor. În 1983, am avut de ales între trei oraşe: Beclean pe Someş, Satu Mare şi Slatina. Am ales Satu-Mare pentru că aveam și atuul limbii maghiare. Am profesat la Şcoala nr. 3 din oraşul Satu Mare, cu predare în română şi maghiară, unde aveam cei mai săraci copii. Cum 2 rusa însă nu prea se mai cerea, completam norma la „şcoala fostă ţigănească”, unde existau trei secţii (germană, maghiară şi română). Peste tot pe unde aveam elevi, rromi, îi întrebam chestiuni de limbă și de gramatică. Când am ajuns la facultate și aveam acces la bibliotecă, am studiat revista „Les Tsiganes” de la Paris, care apare din 1955. Am descoperit tot aici o lucrare despre rromi a lui Jean Vailant (un călător care a străbătut Principatele Române), unde a găsit o minigramatică a limbii rromani de vreo câteva pagini și un minivocabular. Tot aici am dat peste lucrarea lui Barbu Constantinescu, din 1878, „Probe de limba și literatura țiganilor din România“, apărută într-o ediție bilingvă, română și rromani, o culegere de folclor bilingvă română-rromani. Eu am fișat-o; erau mostre folclorice, povestiri și basme. Așa am început să învăț limba rromani – autodidact, deseori întrebând direct rromii simpli de pe stradă – lăutari, florărese, comercianți.”
Cum a ajuns ca de la o curiozitate lingvistică să creeze numeroase manuale și lucrări destinate limbii rromani
„Din 1990 până în 2018, am lucrat mai întâi în Ministerul Educației Naționale; pentru început, la Direcția Relații Internaționale, ca referent și inspector pentru relații internaționale bilaterale în învățământ, dar și ca metodist al ministerului, la nivel național, pentru limba rromani.
Ministerul a aprobat în 1990 limba rromani în școli și, știind de preocuparea mea, m-a invitat să fac programa școlară pentru liceele pedagogice din București, Târgu Mureș și Bacău, destinată instruirii viitoriilor învățători de limba rromani. Apoi am activat 20 de ani în Direcția Minorități, în calitate de consilier pentru limba rromani și rromi. În paralel, am fost și profesor universitar la Secția de limba și literatura rromani a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București.
În 1992, am publicat primul dicționar rrom din România – Mic dicționar rrom- român, apoi am aprofundat studiile și am făcut un doctorat în domeniul indo- europenisticii, care s-a finalizat cu titlul de doctor în filologie pe o temă consacrată dialectului rromilor spoitori.”
Contribuția muncii profesorului Sarău e esențială în conturarea identității comunității rrome
„Când vorbim de un popor, principalul pilon și liant e limba – un copil se roagă, ascultă povești, spune ghicitori și înțelege viața prin intermediul limbii materne. Marele noroc al păstrării limbii rromani a fost reprezentat de mamele și toate femeile rrome care au păstrat și au transmis limba mai departe în familiile lor. Dacă familiile sunt mândre de etnia lor, măsurată și prin perpetuarea limbii vorbite acasă, atunci și copiii vor căpăta curajul de a vorbi limba și de a studia în această limbă.
Nici pe plan internațional, această limbă nu a prea fost băgată în seamă; era mai mult o curiozitate, un exotism. Câștigul principal al muncii mele e accesul la o limbă rromani îngrijită, cultivată, ferită de alterări fonetice. Această limbă a cunoscut o variantă normată, de limbă scrisă, nu doar ca limbă orală. Prin aceste manuale, cei care doresc să studieze limba au acum o variantă de lucru care poate fi utilizată și în alte țări. Beneficiul cel mare se traduce prin oamenii care au avut acces la educație. În 1999 am organizat Școala de vară rromani la Satu Mare, apoi la Lacu Sărat și Năvodari. Din 2005, am mutat această școală la Costinești si a rămas acolo. De doi ani am transformat-o în școală internațională. În toți acesti ani s-au adunat cam 2500 de participanți rromi, cu liceu si bacalaureat. Unii dintre ei au ajuns prin intermediul formei de învatamant la distanță să poată să predea ca profesori sau institutori de limba rromani cu diploma universitară.
Pasul cel mai mare a fost faptul că se predă limba rromani, e ca o formă de legitimare a unui popor. Noi avem cam 20 de studenți anual care transmit la rândul lor limba rromani în școli, grădinițe, licee. În școala din satul Măguri, lângă Lugoj, Timiș, se predă integral în limba rromani. Mă bucur că am putut forma discipoli, de care sunt foarte mândru – Delia Grigore e unul dintre exemple, lector.univ. dr., profesoară, scriitoare, etnologă, antropologă, activistă pentru drepturile rromilor. Este președinta Asociației Centrul Rromilor „Amare Rromentza”. 4 La final, l-am rugat pe profesorul Sarău să ne explice cum s-a ajuns de la forma cuvântului „rrom„ la „rom” și care e corectă, pentru că ambele forme sunt folosite în limba scrisă. „Din punct de vedere al limbii, e corectă scrierea cu doi rr.
Mulți rromi pronunță fonetic ca un „nr” sau „rh”, foarte greu de pronunțat. În limbă română e o barbarie, scrierea cu doi de r. Nu s-a reglementat încă. A fost o directivă a Uniunii Europei care a susținut varianta cu dublu r, apoi s-a revenit la un singur r.”
Anunț primul curs de romani