Emy Drăgoi – Regele jazzului la acordeon și-a lăsat amprenta mâinii drepte la muzeul marilor acordeoniști din lumea întreagă

Datorită lui Emy Drăgoi și Festivalului „Nopți albe de acordeon” am înțeles că acest instrument complex e infinit mai mult decât cum e perceput de publicul larg – un instrument de taraf, cu care se cântă pe la nunți. „Acordeonistul francez al anului 2005” își dorește să-i încânte și pe cei de-acasă cu dezinvoltura cu care interpretează la acordeon de la vals, la tango, de la muzică clasică la jazz, de la muzică populară la muzică lăutărească. Când cântă la acordeon, fața lui Emy Drăgoi se transfigurează, pur și simplu – e atâta bucurie și pasiune în interpretarea lui, încât nu se poate să nu te cucerească.

E greu să încadrezi muzica lui Emy Drăgoi, la fel de dificil cum e să îl încadrezi pe el ca artist. Cântă și improvizează la acordeon, pian, vioară, trece dezinvolt de la muzică clasică, la muzică lăutărească și rock, iar francezii îl consideră ca fiind unul de-al lor, supranumindu-l „regele jazzului la acordeon”.

Dar talentatul instrumentist nu uită niciodată de unde a plecat, din Vărbilăul lui natal, dintr-o familie de romi pentru care muzica la acordeon e un mod de viață transmis din tată-n fiu – tatăl acordeonist, mama solistă, un bunic violonist şi celălalt ţambalagiu, o mulțime de unchi şi mătuşi muzicanți. De la 3 ani, micul Emy a pus mâna pe clape și de atunci nu i-a mai dat drumul, plimbându-l prin toată lumea, potențându-și unul altuia valoarea. De atunci, în colecția sa s-au adunat peste 70 de acordeoane din toate epocile și de pe toate meridianele, pe care le-a expus la câteva ediții ale festivalului „Nopți albe de acordeon”. După lecțiile de acordeon cu tatăl lui și cele de pian la Liceul de Muzică din Ploiești, a plecat în Franța la 20 de ani pentru că nu a vrut să cânte „muzică deocheată, mai arăbească“. A intrat în orchestra lui Phillipe Lebel și s-a înscris la școala de jazz „Bill Evans“, secțiunea pian, acolo unde a învățat un nou limbaj al muzicii – jazzul, de care se va lega definitiv.

Recunoașteri, moșteniri, împliniri

Despre toate aceste realizări, Emy Drăgoi povestește cu mândrie și recunoștință: „În perioada când am locuit în Paris, am avut șansa și onoarea să cant alături de mari muzicieni precum acordeonistul Marcel Azzolla, Richard Galliano acordeonist și el, violonistul Didier Lockwood, chitaristul de jazz Bireli Lagrene, Trio Rosenberg trupa olandeză de jazz – toți nume de referință în plan internațional. O altă oportunitate a fost realizarea albumului muzical Etno-Fonia*, distribuit în 32 de țări, în care mi-am pus amprenta cu marca „Emy Drăgoi”, prin compoziție, aranjament muzical și interpretarea mea personală. Am dorit să onorez moștenirea lăsată de muzica populară românească, pe care am reinterpretat-o folosind limbajul jazzului – muzica pe care o iubesc cel mai mult. Un alt episod memorabil din viața mea de artist a fost când Dumnezeu m-a binecuvântat să fiu ales de francezi „acordeonistul anului 2005”, urmat de multe trofee care mi s-au decernat în Franța, Rusia, precum și în România.

Când am revenit în țară, în 2008, am fondat Festivalul internațional de acordeon „Nopți albe de acordeon“, ajuns la ediția a XII -a. La acest festival am dorit să pot pune în lumina reflectoarelor instrumentul pe care îl iubesc cel mai mult și prin care pot să mă exprim cel mai bine – acordeonul. Pentru mine este cel mai complex instrument dintre instrumente și mi-am dorit să-i aduc recunoașterea pe care o merită. Din păcate, după o muncă de aproape 15-20 ani, spun cu mâhnire că acordeonul este văzut doar ca un instrument care poate cânta exclusiv într-un taraf. E o mare nedreptate! Mai trebuie să treacă o generație ca să schimbăm în bine această percepție greșită. E unul dintre idealurile mele de muzician. Pentru asta am creat și Centrul European Cultural de Muzică şi Artă „Emy Drăgoi“ de la Ploieşti, şcoala pentru muzicanţii amatori şi profesionişti.”, explică acest veritabil ambasador al acordeonului.

Publicul român i-a cunoscut mai bine odată cu participarea la emisiunea „Românii au Talent” în 2012, dar este sigur că cea mai frumoasă perioadă din viața sa de artist a fost cea petrecută lângă maestrul Ion Caramitru împreună cu care a realizat la Teatrul Național București spectacolul „Magic Național”, care s-a jucat cu sala plină din 2015 până la plecarea maestrului la cele veșnice. „De la maestrul Ion Caramitru, am învățat ce înseamnă arta, poezia, cum să creezi un spectacol, câtă importanță are o lumină pusă în scenă și multe altele. Pentru mine a fost și va rămâne cel mai mare actor și regizor pe care România l-a avut vreodată.

Este opinia mea personală și sper să nu ofensez pe cineva. Tot la TNB, am creat spectacolul Christmas Jazz, care s-a jucat ani buni și sper să reușesc să-l reluăm și în acest an dacă Dumnezeu îngăduie acest lucru”. Important a fost și spectacolul „Proiect 3D“, care a reunit istoria muzicală a trei generaţii de artişti din familia Drăgoi: tatăl Bică, Emy – fiul şi Bianca împreună cu Alessia – nepoatele.

Cea mai recentă realizare a maestrului Emy Drăgoi a fost în 31 august 2024, când a fost invitat în Italia, la Terme Recoaro, o comună din provincia Vicenza, regiunea Veneto, pentru a realiza o amprentă a mânii sale drepte, ce va fi expusă la Muzeul Amprentelor Marilor Acordeoniști din lumea întreagă. „Este o ocazie este unică în viața unui artist, o recunoaștere uriașă să fii ales de mari critici ai acordeonului care să te imortalizeze în acest muzeu unic în lumea întreagă. Sunt mândru să pot scrie istorie pe acest pământ în lumea muzicii. Este o recunoștință uriașă pentru o muncă de 45 ani, eu având 48 ani acum. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste recunoașteri la care nu am visat vreodată. Pentru mine totul depinde de acest motto – Nimic fără Dumnezeu “.

În ciuda numeroaselor recunoașteri internaționale pe deplin meritate, Emy Drăgoi e convins că nimic nu se compară cu marea realizare a vieții lui – cele două fetițe, Alessia și Bianca, „două prințese violoniste pline de talent, sănătoase la trup și la minte, cu un caracter rar întâlnit.”

Mentori și modele

Modelul meu din viața personală este tatăl meu și așa va rămâne întotdeauna. Nimic nu va schimba acest lucru. Mentorul meu la acordeon a fost doar tatăl meu. Mentorii mei spirituali sunt acordeoniști consacrați care m-au inspirat: Art Van Damme, Marcel Azzola, Astor Piazzola precum și Marcel Budală, Ion Onoriu, Ionică Minune și alții.

Valori și repere

“Cred în Dumnezeu, în dragoste, bunătate, sinceritate, dar cel mai important este să mă încred în Domnul Isus Hristos. Mă încred în nădejdea, speranța în care Dumnezeu m-a binecuvântat să o am doar în El”. Discriminare, marginalizare, stereotipuri “Au fost în viața mea câteva momente de genul acesta, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, le-am trecut cu bine. Eticheta de etnie romă ținea doar până când cântam la acordeon, apoi, când mă ascultau, se schimba totul. În spirit de glumă „doreau să fie și ei ca mine”. Dacă am răzbit eu în Franța, acolo unde străinii ca mine sunt văzuţi drept cetăţeni de mâna a doua, cum să nu reușesc în țara mea?”

*Etno-Fonia – un cocktail exploziv de culturi populare balcanice, evocând exuberanța filmelor lui Kusturica, virtuozitatea muzicii Tzigane și lirismul jazz-ului. Această nouă reprezentare înfățișează vitalitatea moștenirii muzicii tradiționale, într-o manieră uimitor de modernă.” Benjamin Goldenstein și Patrick Fremeaux