Gelu Duminică: „Cred că lumea din jurul nostru arată cum o facem noi să arate”

De profesie sociolog, absolvent al Facultății de Sociologie și Asistență Socială București, Gelu Duminică este, în paralel, activist român de etnie romă, profesor asociat al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din Universitatea București, director executiv la Fundația Agenția de dezvoltare comunitară ÎMPREUNĂ și gazda podcastului „Împreună. Cu Gelu Duminică”. Într-o prezentare caldă, umană, apreciatul profesionist și speaker sau invitat în numeroase apariții publice, se descrie succint și smerit „Om. Copilul părinților mei. Rom.”

Ce simțiți că datorați comunității din care faceți parte?

Nu cred că datorez ceva anume, ci mai degrabă trebuie să nu uit cine sunt. În mulțimea de identități pe care o am, cea de rom este una care mi-a fost transmisă de ai mei, cu tot ceea ce înseamnă ea (sau așa cum ai mei au știut să o facă). Eu, ca fiu al lor, trebuie sa duc mai departe moștenirea culturală pe care am primit-o și de care am fost învățat să fiu mândru.

Care au fost mentorii, modelele dv în viața profesională și personală?

În primul rând membrii familiei mele, părinți și frați. De la ei am preluat comportamente, atitudini și valori. După care, profesori, prieteni și alți oameni cu care am intrat în contact. Nu cred că mi-am dorit vreodată să fiu „ca cineva anume”, însă am învățat foarte multe de la oamenii cu care m-am intersectat. Poate cea mai mare influență asupra mea au avut-o părinții mei și câțiva profesori din liceu. În viața mea de adult, datorez multe soției și fetei mele, profesorului Marian Preda și unor prieteni (Iuliana este la loc de cinste).

Care sunt valorile în care credeți?

Empatie, solidaritate, iubire și bunătate. Cred că lumea din jurul nostru arată cum o facem noi să arate.

Au fost episoade în care ați fost discriminat pe parcursul activității? Cum ați reacționat?

Sigur că au fost și încă mai sunt. Și, cu siguranță, vor mai fi. Am acționat așa cum am știut să o fac: prima dată, prin inacțiune (nici măcar nu înțelegeam că am fost discriminat), apoi, prin furie, pe urmă prin revoltă etc., etc. Până am ajuns a înțelege că e de datoria mea să fac ceva astfel încât cât mai multă lume să înțeleagă și să vadă goliciunea urii.

Ce contribuție are profesia dv la conturarea identității comunității rome?

Chiar nu știu. Eu unul cred că doar îmi fac treaba și că aleg să nu fiu indiferent la ce se întâmplă în jurul meu. Știu că ceea ce fac nu schimbă lumea, însă mă hrănesc cu gândul că pot contribui la schimbarea lumii unor oameni. Și, bob cu bob se strânge tona!

Ce ați reușit să transformați în mentalitățile romilor, de-a lungul activității?

Nu-mi propun să schimb, ci doar să pun semne de întrebare! Pentru că schimbarea se realizează destul de greu și are la bază ideea de „dubito”. De asta, încerc să ofer cât mai multe informații și realități alternative astfel încât, pentru cei care aleg, liberul arbitru să funcționeze. Și fac asta pentru romi și neromi, deopotrivă.

Cât de mult contează libertatea de a alege, în special educația, în viața copiilor romi?

Cred în liberul arbitru, chiar dacă deseori factorii care acționează asupra noastră fac alegerea bună foarte grea. Ai mei, în ciuda greutăților, au ales să ne susțină pe calea educației. Au plătit asta cu suferință, lipsuri și foame pe care ei au facut-o pentru noi. Le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru mine asigurându-i că fără eforturile lor eu nu aș fi unde sunt acum!

Care sunt principalele provocări pe care le întâmpinați într-un domeniu care se confruntă permanent cu discriminarea?

Să rămân întreg la minte și la suflet! Din păcate, activitatea mea profesională mă aduce față-n față cu unele dintre cele mai urâte fețe ale umanității, acolo unde ura, indiferența și dihonia sunt la ele acasă. Am bucuria, însă, să fiu înconjurat de oameni extraordinari care-mi oferă credința că nu sunt singur și că fac parte dintre cei din „bula” care chiar crede într-un altfel de a face lucrurile! Sunteți un promotor și un exemplu viu al egalității de șanse.

Cum îi susțineți pe cei tineri care vor să vă calce pe urme?

Sunt vreo 200 de tineri și adolescenți cu care lucrăm direct și, sincer, cred că eu învăț mai multe de la ei! Plus, studenții cu care am onoarea să lucrez. Alături de colegii mei, încerc să le ofer ceea ce aveam și eu nevoie la vârsta lor și anume respect, sprijin, credință, valori, repere, mic sprijin financiar, creându-le și anumite cadre de dezvoltare profesional academică. Mă bucur să văd că ei sunt parte a ceea ce facem și că se bucură de ceea ce devin. Și asta ne face să continuăm!

Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială